Reforma cu aromă de cimitir

Guvernarea Boc, vitează şi inteligentă cum o ştim, s-a luat de ceva vreme la trântă cu criza şi a luat tot felul de măsuri nemaivăzute şi nemaiauzite, una mai ilogică şi mai iraţională decât alta. Au început cu diminuarea cu 25 % a salariilor bugetarilor, au continuat cu impozitarea pensiilor, iar mai nou se face mare reformă mare în sănătate, care "reformă" constă în transformarea a 71 de spitale în azile pentru bătrâni şi comasarea altor 111 spitale. Asta în condiţiile în care în România existau înainte de luarea acestor măsuri aberante 435 de spitale.

În alte ţări, care ţări au guvernări ceva mai normale decât noi, primele măsuri luate împotriva crizei au fost cele de stimulare a creşterii economice, măsuri de natură a asigura o creştere a încasărilor la bugetul de stat fără a afecta nivelul de trai al populaţiei. La noi cum a fost încurajată creşterea economică, cum a fost încurajat întreprinzătorul român? Nicicum...tva de 24 %, taxe şi impozite tot mai mari, care vor duce la "decesul" unui număr tot mai mare de agenţi economici.

Dar nu moartea agenţilor economici este marea problemă; marea problemă sunt oamenii, în special pensionarii şi cei cu venituri mici şi foarte mici, pe care actuala guvernare i-a condamnat la moarte. În primă instanţă le-a diminuat veniturile, lăsându-i pe mulţi dintre ei fără banii necesari pentru cumpărarea medicamentelor, iar acum a mai venit şi închiderea unui număr destul de mare de spitale. Marea problemă nu este în oraşele mari, unde, de bine, de rău, tot mai există spitale, problema este în oraşele mici şi în zonele rurale unde pe suprafeţe foarte mari nu va mai exista nici urmă de spital. În situaţii de urgenţă, când ai nevoie de un spital cât mai aproape, faptul că acesta nu există decât la 50-60 de kilometri poate să îţi fie fatal şi vom avea tot mai multe cazuri de oameni care vor muri pentru că nu există o unitate spitalicească suficient de aproape.

Nu voi discuta raţiunile de natură economică şi economiile făcute la bugetul de stat prin desfiinţarea sau comasarea acestor spitale, mie mi se pare că acestea nu au nici o relevanţă; în situaţii de acest gen ar trebui să primeze interesul pentru viaţa oamenilor, nicidecum economiile făcute la buget. Dar, dacă tot am pomenit de respectul pentru viaţa oamenilor, actualii guvernanţi ne-au arătat nu o singură dată că nu au nici urmă de respect pentru vieţile noastre, ale celor mulţi.
Nu îmi stă în obicei să doresc răul cuiva, însă chiar mi-ar plăcea nespus de mult ca indivizii ce conduc ţara asta să se bucure din plin de "binefacerile" reformei pe care o aplică în sistemul sanitar, să se găsească cât mai curând undeva la Cucuieţii din Deal, la vreo 60-70 de kilometri de cel mai apropiat spital şi să aibă nevoie urgentă de asistenţă medicală.

Pe vremuri îmi plăcea portocaliul...

Pe vremea când eram puştan şi eram mare amator de fotbal, atât de mare încât mă duceam pe Feleac ca să văd un meci de la vreun campionat mondial sau cupă europeană, îmi plăcea portocaliul. Îmi plăcea pentru că era culoarea cu care se identifica naţionala Olandei, care juca frumos, avea jucători de valoare şi care nu ştiu cum făcea de nu reuşea să câştige ceva; au ajuns de nu ştiu câte ori în finale de campionat mondial, fără a câştiga vreuna, iar la campionate europene stăteau tot cam aşa până mai recent, când au câştigat titlul european. Era o echipă care juca într-adevăr frumos, la care era o plăcere să te uiţi, chiar dacă ştiai dinainte că nu vor câştiga, în pofida faptului că jucau cel mai frumos fotbal dintre participantele la un turneu final.

Între timp lucrurile s-au mai schimbat, fotbalul s-a transformat dintr-un sport într-o industrie, iar jocul în sine nu mai are spectaculozitatea pe care o avea cu ceva ani în urmă, când nu era totul atât de tacticizat. Între timp nici eu nu mai sunt deloc un mare fan al acestui sport, care mi se pare tot mai lipsit de sens cu fiecare zi care trece.

Prin 2004, înainte să ajungă pedele-ii la guvernare, mi se părea că această gaşcă ar fi o alegere mai puţin proastă decât pesede-ii, pe care nu îi aveam (şi nu îi am nici acum) deloc la inimă. Trebuie să recunosc cu părere de rău că i-am votat atunci - dar numai atunci - şi mai trebuie să recunosc că m-am înşelat cumplit. Nu ştiu dacă românii puteau face o alegere mai proastă decât asta, pentru că atâta incompetenţă câtă a arătat actuala guvernare nu a mai arătat nici una până în prezent. Şi dacă ar fi vorba numai de incompetenţă poate că nici nu ar fi o problemă atât de mare, dar gaşca asta a ridicat furtul la rang de artă, face tot ce poate pentru binele şi propăşirea ei (dar numai a ei, fără nici o legătură cu binele poporului) şi a dus manipularea pe culmi pe care poate doar comuniştii au mai ştiut s-o facă. Iar dacă în 2004, când i-am ales prima oară, să zicem că aveam o scuză, pentru că nu ştiam de ce sunt capabili, pentru 2008 şi mai ales 2009, când băsescu a fost ales pentru a doua oară, nu mai avem absolut nici o scuză.

Portocaliul este culoarea pe care şi-a ales-o această gaşcă pentru a şi-o pune pe steag; culoarea, săraca de ea, nu are absolut nici o vină că aşa stau lucrurile; dacă până în urmă cu ceva ani asociam această culoare cu naţionala de fotbal din ţara lalelelor, de o vreme încoace o asociez cu javrele care guvernează această ţară. Iar dacă până cu ceva timp în urmă îmi plăcea această culoare, acum, datorită şleahtei care îşi zice pedele, a ajuns să îmi displacă profund, măcar că ea, culoarea, nu are nici o vină.

Traducere google

Îmi place la nebunie traducerea asta făcută de google, aşa că prefer să nu adaug nici un comentariu la ea (oricum ar fi de prisos) şi să vă las să o savuraţi.